Singuratatea

Urland de durere, copilul racneste
In bratele mamei ce nu-l mai doreste.
Plangand de durere, el singur ramane,
Pe acest Pamant, fara de nume.

Nimeni nu-l vrea si toti il gonesc,
El singur ramas n-are pe nimeni
Si n-are averi sau straie frumoase,
Cu care in lume sa poata sa iasa.

In zdrente el umbla, descult si murdar,
Cersind pe la colturi cate-un gologan,
Ca, astfel, sa poata, macar, trai
In aceasta lume plina de nebunii.

Urland de durere, copilul suspina
Si adoarme incet, pe patu-i de gheata,
In frigul napraznic,dar far` de-nvelis
Si moare copilul in somn suspinand.

Astfel, se stinse vapaia din el,
Nimeni nu-l stie, nimeni nu-l vrea,
Toti in cale se feresc de el,
Mort e acuma, dar nimeni nu-l plange.


                Compusa  03 Aprilie 1997