Celui care nu cuvanta

In padurile reci
Te vezi singur, pierdut
Si totu-i nefiinta
Si totu-i abis,
Doar zborul prelung
Iti mai aminteste,
Ca este padure.
Sub arborii mari
Revezi clipe desarte,
De mult trecute,
De multi uitate
Si-n suflet iti renaste
Dorinta nebuna,
De viata, de tot ce-i frumos.
Tristetea-n suflet
Incet reapare
Si-n ochii padurii
Isi face culcus,
Pierdut prin hatisuri,
Pierdut in uitare,
Esti singur acum
Si-ncerci sa vorbesti,
Dar nimeni n-aude
Cuvintele reci,
Pe care, in soapta
Incerci sa le rostesti.
Cobori spre abisul din vai,
Iar umbra padurii-i usoara,
De sub arbori ridici privirea
Spre stapanulSoare,
Iar urcusu-i greoi
Si picioarele goale.

Pe drumul greu si singur,
Orice faptura,
Ce-n cale-ti apare
Este singura, are lacrimi amare.

Si singur acum prin padure...


            Compus   05 August  2007