TIMP

Am trecut mâna prin părul timpului,
așa de grizonat părea-n lumina dimineții,
când misticul orizontului se deschide-n
pupila rezemată de-o stea.
am privit răsărit și apus, lumină și-ntuneric,
am văzut oameni adunați în căldarea iluziei
și nici un om nu era om,
am văzut speranța în privirea cosmosului,
dorințe pătimașe și un vis.
am simțit iubirea curgând prin vene
și te-am zărit pe trepte de piatră
privindu-mă pe mine.

REVERBERĂRI

Cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare
sunt mai aproape de sinele memoriei
și mai departe de propria iluzie.
ascund ghilotina gândului,
ce reverberează-n unde de sticlă,
cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare,
ce mă găsește-n propriul abis încătușând secunde.
cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare
trăiesc, la limita acomodării, destinul ecoului.

INCOGNITO

Incognito pe meridianul versului,
când pupila ascunde
adâncul căprui în liniștea zilei.
Atunci este ziua sălbaticului luni,
atunci este ziua indiferenței cu nuanțe de marți,
atunci este ziua cuvântului rămas în atlasul memoriei,
atunci este ziua morbidului prezent.
Incognito pe stratul mirării,
când pustiul acoperă suflet de om.

FRIGUL AGONIEI

În frigul agoniei rămân etern,
cu ramuri ieșite din talzul negării
și-n acorduri diforme
ancorez chipul în peisajul modern,
când timpul stagnează pe ecuația ironiei.
în frigul agoniei arunc zarul hazardului
pe podele vopsite-n gri.

ÎNTREBARE

Mai pot privi cum crește arborele iluziei
și să transform visele în realități?
Mai pot să mă întorc pe ramul înverzit
și să ascund rubine în mâneca copilăriei?
Mai pot privi apus și răsărit
de la balconul amintirii?
Mai pot răni șoapte crestate de vocala inocenței
și să prind mâna timpului în palma freneziei?
Mai pot?

ASCUND

Ascund noaptea în palme
și mă așez pe divan
numărând secundele.
privesc peretele gol
și haina cuvântului
din versul de lut.
trântesc ușa unui vis
și redeschid o alta
spre izvorul memoriei.
ascund noaptea în palme
și adorm cu gânduri nerostite.

DIMINEȚI ACUTE ȘI SUNET DE VIOARĂ

Dimineți acute și sunet de vioară,
raze străpunse de sabia cuvântului
și vibrația luminii ce se pierde-n culori.
doi câte doi - perechi regale,
salbe de argint,
păsări călătoare.
dimineți acute și sunet de vioară,
trec pe străzi cu arbori și versuri,
privesc ferestre iluzorii
și intru-n cafeneaua dimineții
îmbrăcată-n rochie de rouă.

TRĂIEȘTE AZI ȘI PENTRU MÂINE

Trăiește azi și pentru mâine
destinul unui fulg,
când din interogația amintirii
doar nostalgie și un ceas
rămân pe firul de turcoaz.
trăiește azi și pentru mâine
secunda preschimbată-n fapt,
și stai pe ramul veșniciei.
trăiește azi și pentru mâine,
nimic din tot ce simți nu va conta,
când noaptea rece se agață de ultima zvâcnire,
ca de o stea.
Trăiește azi și pentru mâine...

23 Noiembrie 2013

Fii tu însuți când roca amiezii se pierde-n iazul deșertăciunii.

TULPINA VERBULUI

Tulpina verbului răstignită pe frunza aspirației,
în amiaza cuvântului, voalează bucle de vocale,
când relieful zâmbetului scade-n nuanțele nopții.
simboluri la masa orbului,
ce-și gustă cupa veninului din privirea cosmosului,
în timp ce măștile secundelor cad
și șoapte de turcoaz se răspândesc pe firmamentul ființei.
negări pe linia visului,
când transpareța se coagulează pe tâmpla seculară.
Tulpina verbului răstignită pe frunza aspirației...

ÎNVAȚĂ-MĂ

Învață-mă să iubesc adâncul ochilor,
să pătrund în strânsoarea mâinilor.
învață-mă să te chem cu șoapte de sticlă
și să rămân privind răsăritul omogen.
învață-mă să strâng menghina visului  la pieptul centenar,
când raza semilunii se lovește de talerul agoniei.
învață-mă să iubesc zâmbetul tău,
când norii grei se risipesc din văzduhul penumbrelor.
învață-mă să simt universul tău
și să mă abandonez în dialogul iubirii.
Învață-mă...

16 Noiembrie 2013

IMAGINI DIAFANE

Azi întind mâna spre imagini diafane
și arunc petale de roze spre soare,
apoi, vibrez pe unda amintirii, când te întorci la mine.
azi întind mâna spre imagini diafane
și rămân în sfera de aramă un secol împlinit.
azi cu tine pășesc pe valul dualității,
când imagini diafane se întorc spre zenitul contemplării.
Azi întind mâna spre imagini diafane....

15 Noiembrie 2013

CĂUTARE

Poți să mă cauți printre oameni,
eu sunt umbra închipuirii,
poți să mă cauți printre stele,
eu sunt lutul secundei,
poți să mă cauți printre oameni,
eu sunt aisbergul memoriei,
poți să mă cauți printre siluete fămânde,
eu sunt închipuirea ce se frânge,
poți să mă cauți printre oameni...

08 Noiembrie 2013

LANȚUL EXISTENȚEI

Mă rup de lanțul existenței
și-n orizontul tăcerii prăbușesc
inimi de plumb.
azi, trec pe lângă visul amăgirii
și privesc calmul luminii
cum se separă de agitația zilei.
tu, te ascunzi în recele indiferent
și stai pe malul amintirii,
sorbind lutul dezintegrat
din cupa orizontului.
aștept secunda intimidării
pe banca cuvântului
și șterg manuscrisul vieții,
când ramul agoniei cade
pe așternutul gândului.

ARBORELE CONTEMPLĂRII

Din arborele contemplării rup o frunză
și-o ascund în căușul palmei stângi,
apoi răpesc o rază din astrul ființei
și-o acopăr cu șalul gândului,
când înserarea bate la poarta sufletului
și broșa visului se deschide pe treptele somnului.
Din arborele contemplării rup o floare albastră
și-o așez pe podeaua vieții.

ORIZONT ABSTRACT

Regăsire într-un orizont abstract

prin pete de culoare, prin liniști mortuare,

prin îngânarea visului, prin frunzișul potecii.

alunec pe creanga pustiită

și-n lumina întrezărită printre trupurile pământului

găsesc liniștea cuvântului.

POEM

Întinde-ți aripa de lut deasupra nemuririi
și rupe-o petală din floarea de crin,
când zorii se îmbină cu ceața păgână.
alunecă, lin, pe malul celest
și alungă-mi durerea din umbră,
pe potecă eu stau și aștept,
ca poemul să plângă .

DE VEI VENI

De vei veni la fereastra timpului,
Să nu te întristezi dacă viața ,
Cupa amarului destin
Și-o va fi vărsat-o-n sânul tău.

De vei veni la ușa casei
Și nimeni nu îți va deschide,
Să nu cuprinzi amărăciunea
Cu brațele deșertăciunii.

De vei pleca de pe cărarea,
Ce mi-a purtat petala fericirii,
Să nu te întorci către fereastra,
Amanetată închipuirii.

De vei veni la malul mării,
Să nu mă cauți în valul ei,
De mult plecată-n altă lume
Eu stau pe frunza unui vis.

Adio, deci, rămâi cu bine!

CULORILE NOPȚII

Te ascunzi în umbre și taci,
te pierzi prin culorile nopții,
când deschizi ușa dimineții în singurătăți
și pleci din peisajul ființei pe ramul visului,
când iar deschizi o poartă a dimineții
ce nu îndrăznești să o mai închizi...
vremelnic te întorci, din nou, spre culorile noții
și strângi la sânu-ți rece scrisoarea unui vis.
Te ascunzi în umbre și taci...

PULBEREA AMINTIRII

Pulberea amintirii în urma ta adun
și ropotul de ploaie întors dinspre furtuni,
îl chem în noaptea aceasta ,
îl chem să-mi șteargă visul ce n-a fost vis
în clipa când ușa s-a închis.
răstorn pe pragul casei paharele cu vin,
privesc, apoi, spre stele, la ele mă închin,
în miezul negurii întorc miresmele de flori
și roze ofilite în palme le așez,
când noaptea mă cuprinde cu brațe omogene,
și ropotul de ploaie pe gene, cade alene.

FEREASTRA CERULUI

La fereastra cerului o lacrimă,

cuprinsă între degetele infinitului,

stă prizonieră alături de gândurile

și tăcerile ce se rup din linii imaginare

ce cad din copacul versului,

când poarta eternității

se deschide-n vidul ecoului.

Eu stau rezemând stâlpii iluziei,

privind albastrul infinit,

rupând cu dinții zaua credinței

ce am pierdut-o în trecut.

La fereastra cerului o lacrimă

picură pe veșmântul efemer.

TIMPURI

Pe rândul minciunii am stat un secol,

Am ascultat lauda cuvântului-DREPTATE,

Când spatele stâncos s-a dat la o parte.

Am rupt lanțul nesupunerii ,

Când nimicul rodea-n pânze de păianjen,

Când timpul – zbucium perfid - a zburat

Apoteotic prin mâna destinului

Și-a luat cu el pe tine, pe mine, pe noi,

Toți copiii unei vieți de apoi....

La final vom fi liberi în dinamica cunoașterii.

PORTUL REGĂSIRII

Pe digul speranței am adormit în noaptea

pierdută-n scrinul memoriei,

în timp ce vesperale ambarcațiuni lovesc orizontul nopții.

Strivită-ntre două valuri, lumina reverberează-n culorile apusului și curcubeul amintirii se sparge de stânca regăsirii,

când pleaopa Pământului se deschide în portul ego-ului.

La lumina farului, iluziile nopții dansează pe muzica valurilor

și sirene trezesc ochiul împietrit în imaginea sferelor.

LUMINA DIMINEȚII

Am așezat în lumina dimineții rochia de lut,

sub nucul tăcerii am ridicat statui îndurerate

și-n clepsidre am picurat secunde de nisip.

sub arborii nopții am ascuns raza amărăciunii

și-am adunat în căușul mâinilor trei oceane de sare,

ca lumina dimineții să nu găsească întristare.

SĂ TE IUBESC

Să te iubesc, eu nu mai pot, veninul se înnoadă-ncet în noi

și gura sărutul îl cuprinde între spinii ochilor,

căci din seninul privirii tale, eu azi zăresc întunecare

și un gol ce nu pot a-nțelege, când pasul tău se îndepărta.

Să te iubesc, eu nu mai vreau, veninul a pătruns în mine,

când te privesc străin îmi pari și nu-nțeleg

povestea de iubire.

Să te iubesc în nemurire, visam atunci când ne iubeam...

ÎNGENUNCHERE

Doamne sunt secunda ce bate pe tâmpla de humă,

Sunt azilul ceresc când trupul se rupe de pământescul eu,

Sunt deșertul cu luciferice închipuiri,

Sunt, Doamne, fărâma de glorie când oțelul privirii

Îl arunc înspre chipuri transparente.

Doamne, la poarta ta zdrobesc picioarele de lut

Și strig cu vocea-n durerată povestea unei vieți,

Apoi te caut, te chem, Doamne, din lumea nevăzută în culori,

Smerită ca o floare ce-și pleacă petalele din nori,

Când știu că din țărâna muritoare de tine nu am vrut să aud.

EFEMER

Sunt clipa sfărâmată pe întâmplarea secundei,

Sunt apa revărsată-n iazul amintirii,

Sunt cerul adâncit în ochii tăi,

Sunt ființa de gheață ce strigă-n pustiu,

Sunt iubirea și ura când de mână se țin,

Sunt un moment din timpul efemer,

Sunt iedera ce-și urcă tulpina spre văzduh,

Sunt roșu păgân în Universul incandescent,

Sunt eu, doar eu.

FRUNZE DE GRANIT

Pe muzica de jazz traversez oceanul privirii tale

și din adâncul limpezit, ce se reflectă-n cerul de nisip,

ridic perdeaua luciferică dintre coralii

asfințiți pe zâmbetul coagulării.

tăcerea izbită de talazul învolburat

se risipește-n vântul păgân,

când iar întind mâna dorinței spre frunze de granit.

NU PLÂNGE

Nu plânge la rădăcina vieții, copil al nemuririi,

încă deschizi ferestrele luminii în zilele cu nori

și desenezi pe cerul nostru inimi de smarald.

Nu plânge la mormântul meu, copil al nemuririi,

privește orizontul plin de ființe omogene

și întorce fila de poveste spre ce a fost și nu mai este.

Nu plânge înger nesecat de dor, eu astăzi mor,

dar din pământul viselor străbune voi răsări

sub clar de Lună, la umbra nucului străvechi.

Nu plânge fiu al cerului, când zorii se vor întâlni cu mine,

eu din neantul zăbovirii voi răsturna statui de gheață

peste inimi cenușii.

Privirea mea, din cosmosul tăcerii o vei vedea,

în oglinda râului de catifea.

Nu plânge la rădăcina vieții copil al nemuririi...

TĂCERE

Nu te ascund în mâna somnului,

când zorii se izbesc de catargul luminii

și nu te strig la răsărit de Lună,

când siluete se înfășoară cu tăcerea amintirii.

Nu te chem pe banca goală să-mi rămâi alăturea,

iar când vocea ta mă strigă,

din decorul altei lumi voi privi nepăsătoare

la sculptura ta de lut.

TIMP NEPĂSĂTOR

Te-am așteptat pe puntea luminării,

în mână țineam candela trădării

și un ghem de ață roșie, să leg fonta amintirii,

ce ne ținea apropiați zile și zile.

Te-am șters din lista amăgirii,

atunci când aripa s-a frânt de valul tăcerii

și vocea-ți caldă n-am știut-o

din momentul surdității mele.

Te-am chemat pe drumul nostru

la răscrucea ultimului dor

și am găsit doar nostagia

și un timp nepăsător.

CE ESTE TIMPUL

Ce este timpul fără timp,

când tu cuprinzi la nesfârșit

mâna strigătului asurzit.

Ce este timpul fără timp,

când zorii se sparg de valul memoriei

și secundele se rup pe ziduri cerești.

Ce este timpul fără timp,

iluzii netezite-n fire de mătase,

pecetea sărutului nedefinit

de gura tremurândă

și salba visului de vară,

când clipa se oferă goală.

Ce este timpul fără timp?

TRUPURI SUBLUNARE

În vidul conștiinței las fărâma trădării,

peste hăul uitării presar delirul concubinei,

când harul vieții cade din copacul memoriei.

Strâng lanțul la gâtul fulgerului,

în noaptea chinului păgân,

ca furtuna minciunii să nu năvălească

peste trupuri sublunare.

CÂNTEC

De mi-ai aduce-n palma stângă

inima să nu se frângă

în a degetelor strânsoare,

când soarele răsare peste trupul adormit,

am să-ți dau sărutul dimineții

pe obrazul împietrit.

De mi-ai cânta o serenadă

la umbra muntelui stâncos,

eu am să-ți fiu a ta baladă

pe drumul greu, anevoios

MELANCOLIE

Deschide fereastra să pătrund pe rază de Lună

în iatacul viselor și să strâng a ta mână

în menghina timpului,

să mă lași să-ți netezesc părul grizonat de timp,

alungând din când în când pustiul,

freamătul și golul surd. 

bolta albastră să-mi deschidă poarta cerului-nsetlat,

iar când noaptea mă cuprinde, să te strâng neîncetat

la sânul meu de lut.

ridică petalele nopții de pe pământul crud

și lasă-mă să-ți alung povara anilor ce nu mai sunt.

HERUVIMUL TRIVIALITATII

dezbraci haina de lut sub priviri muritoare

cand apusul se frange de digul iluziei

si renasti sub frunze de nuc

cu aripi de inger si un gest fecund.

din norii gemelari in stropi de ploaie 

cobori spre abisul sfaramat de curand

si te intorci ca heruvim al fiintei

sorbind trivialul muribund.