ÎNGENUNCHERE

Doamne sunt secunda ce bate pe tâmpla de humă,

Sunt azilul ceresc când trupul se rupe de pământescul eu,

Sunt deșertul cu luciferice închipuiri,

Sunt, Doamne, fărâma de glorie când oțelul privirii

Îl arunc înspre chipuri transparente.

Doamne, la poarta ta zdrobesc picioarele de lut

Și strig cu vocea-n durerată povestea unei vieți,

Apoi te caut, te chem, Doamne, din lumea nevăzută în culori,

Smerită ca o floare ce-și pleacă petalele din nori,

Când știu că din țărâna muritoare de tine nu am vrut să aud.