duminică, 20 aprilie 2014

ÎNTRE SEMNE

Plâng după nemurirea ascunsă-n triunghiul amintirilor, când nici prea curând, nici prea târziu accept că sunt o viață din cuprinsul iluziei.
Treptat am început să simt cum se joacă destinul cu pustiul din mine, în timp ce ancoram la malul sunetelor cernute din șoapte nedefinite de timpanul timpului.
Am pierdut o altă bătălie cu viața,  pentru a câta oară nici nu mai știu socoti, așa că încerc să urmez drumul arcuit spre fântâna adevărului.
Un drum pentru o eternitate!
O eternitate de șoapte, de zgomote, de așteptări, de iluzii făurite din cunoașterea sinelui.
Ce poate fi mai greu, să aștepți singurătatea să ți se dezvăluie-n pustiul numerelor permutate de la o ambiție la alta, sau să aștepți singurătatea sub efectul numărului doi?
Singurătatea ucide încet în vreme ce pustiul își găsește adăpost în sinele scufundat sub povara momentelor de cumpănă.
Între semne mă definesc ca fiind o întrebare retorică rostită în piața destinului.
Mă trezesc din amorțeala nopții cântărind singurătatea pe balanța așteptării.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu