NU PLÂNGE

Nu plânge la rădăcina vieții, copil al nemuririi,

încă deschizi ferestrele luminii în zilele cu nori

și desenezi pe cerul nostru inimi de smarald.

Nu plânge la mormântul meu, copil al nemuririi,

privește orizontul plin de ființe omogene

și întorce fila de poveste spre ce a fost și nu mai este.

Nu plânge înger nesecat de dor, eu astăzi mor,

dar din pământul viselor străbune voi răsări

sub clar de Lună, la umbra nucului străvechi.

Nu plânge fiu al cerului, când zorii se vor întâlni cu mine,

eu din neantul zăbovirii voi răsturna statui de gheață

peste inimi cenușii.

Privirea mea, din cosmosul tăcerii o vei vedea,

în oglinda râului de catifea.

Nu plânge la rădăcina vieții copil al nemuririi...