și-n orizontul tăcerii prăbușesc
inimi de plumb.
azi, trec pe lângă visul amăgirii
și privesc calmul luminii
cum se separă de agitația zilei.
tu, te ascunzi în recele indiferent
și stai pe malul amintirii,
sorbind lutul dezintegrat
din cupa orizontului.
aștept secunda intimidării
pe banca cuvântului
și șterg manuscrisul vieții,
când ramul agoniei cade
pe așternutul gândului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu