TIMP

Am trecut mâna prin părul timpului,
așa de grizonat părea-n lumina dimineții,
când misticul orizontului se deschide-n
pupila rezemată de-o stea.
am privit răsărit și apus, lumină și-ntuneric,
am văzut oameni adunați în căldarea iluziei
și nici un om nu era om,
am văzut speranța în privirea cosmosului,
dorințe pătimașe și un vis.
am simțit iubirea curgând prin vene
și te-am zărit pe trepte de piatră
privindu-mă pe mine.

REVERBERĂRI

Cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare
sunt mai aproape de sinele memoriei
și mai departe de propria iluzie.
ascund ghilotina gândului,
ce reverberează-n unde de sticlă,
cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare,
ce mă găsește-n propriul abis încătușând secunde.
cu fiecare dimineață, cu fiecare înserare
trăiesc, la limita acomodării, destinul ecoului.

INCOGNITO

Incognito pe meridianul versului,
când pupila ascunde
adâncul căprui în liniștea zilei.
Atunci este ziua sălbaticului luni,
atunci este ziua indiferenței cu nuanțe de marți,
atunci este ziua cuvântului rămas în atlasul memoriei,
atunci este ziua morbidului prezent.
Incognito pe stratul mirării,
când pustiul acoperă suflet de om.

FRIGUL AGONIEI

În frigul agoniei rămân etern,
cu ramuri ieșite din talzul negării
și-n acorduri diforme
ancorez chipul în peisajul modern,
când timpul stagnează pe ecuația ironiei.
în frigul agoniei arunc zarul hazardului
pe podele vopsite-n gri.

ÎNTREBARE

Mai pot privi cum crește arborele iluziei
și să transform visele în realități?
Mai pot să mă întorc pe ramul înverzit
și să ascund rubine în mâneca copilăriei?
Mai pot privi apus și răsărit
de la balconul amintirii?
Mai pot răni șoapte crestate de vocala inocenței
și să prind mâna timpului în palma freneziei?
Mai pot?